MĂSURA 5. Îmbunătăţirea capacităţii factorului uman de a susţine dezvoltarea durabilă a zonei

Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei

Obiectivul acestei măsuri este de a dezvolta resursele umane ale teritoriului prin îmbunătăţirea adaptabilităţii forţei de muncă, promovarea antreprenoriatului şi conştientizarea comunităţii cu privire la resursele de care dispune zona.  

 

Măsura contribuie la atingerea obiectivelor:

- O2. Dezvoltarea socială şi profesională a membrilor comunităţilor pescăreşti,

- O5. Diversificarea economiei locale,

- O6. Conservarea şi gestionarea durabilă a patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu.

Domeniul de acţiune

Activităţi de educare, informare şi conştientizare a comunităţii locale, cu accent pe grupurile vulnerabile şi elevi.

Complementaritate şi delimitare

Complementaritate:

PNDR, Axa I – Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic, Măsura 111 - Formare profesională (training), informare si difuzare de cunoştinţe; Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă

POS DRU Axa 5, Măsura 5.2. Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane si ocuparea forţei de munca

POP , Axa 3. Măsura 3.1. Acţiuni colective, Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare

Delimitare:

Măsura se va adresa comunităţilor locale şi va acorda o atenţie sporită grupurilor defavorizate (femei şi tineri), măsurilor educative şi informative adresate elevilor şi activităţilor de pregătire a pescarilor pentru desfăşurarea activităţilor economice suplimentare pescuitului. Activităţile susţinute vor avea un puternic caracter pescăresc.

Beneficiarii ţintă

Operaţiuni

Tipuri de beneficiari

Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale

Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG;

organizaţii de producători;

Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale

Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG;

organizaţii de producători;

Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local

Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG;

organizaţii de producători;

Criterii orientative de selecţie

Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii:

-          demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică;

-          contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii;

-          cuprinde activităţi cu caracter inovativ;

-          generează locuri de muncă;

-          respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile;

-          managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie;

Tipuri de acţiuni (operaţiuni)

-    Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale pentru comunităţile pescăreşti

-    Promovarea potenţialului de dezvoltare al activităţilor legate de pescuit şi acvacultură;

-    Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice, în special a celor conexe sectorului pescăresc;

-    Etc.;

-    Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale din comunităţile pescăreşti

-    Cursuri pentru îmbunătăţirea capacităţii resurselor umane din comunităţile pescăreşti de a dezvolta activităţi în sfera pescărească (activităţi turistice cu profil pescăresc, procesarea primară a produselor de pescuit, alte activităţi cu profil piscicol etc);

-    Campanii de pregătire a profesională a pescarilor pentru îmbunătăţirea abilităţilor profesionale şi pentru desfăşurarea unor activităţi economice conexe pescuitului în perioadele de inactivitate (ex: prohibiţie, iarnă etc.);

-    Etc;

-    Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local şi îmbunătăţire a imaginii produselor pescăreşti

-    Campanii de educare şi conştientizare a copiilor şi tinerilor din zona pescărească privind importanţa resurselor piscicole şi activităţilor legate de pescuit pentru dezvoltarea socio-economică a zonei şi promovarea peştelui ca hrană sănătoasă;

-    Campanii de promovare a reţetelor gastronomice locale şi tradiţionale;

-    Etc.;

Alocare POP

760.000 euro, 13% din valoarea totală solicitată POP

Cofinanţare /contribuţie beneficiari (%)

 

Operaţiuni

Tipuri de beneficiari

Grad de cofinanţare

Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale

Publici: administraţiile publice,

instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici:

IMM, ONG;

organizaţii de producători;

0%

 

 

25%

0%

Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale

Publici: administraţiile publice,

instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici:

IMM, ONG;

organizaţii de producători;

0%

 

 

25%

0%

Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local

Publici: administraţiile publice,

instituţiile publice locale;

Privaţi şi Semi-publici:

IMM, ONG;

organizaţii de producători;

0%

 

 

25%

0%

Rezultate şi beneficii estimate

180 beneficiari direcţi ai activităţilor de promovare a oportunităţilor de dezvoltare a micilor afaceri în domeniul pescăresc şi în domenii conexe;

50 de beneficiari direcţi ai cursurilor de calificare şi pregătire a resurselor umane locale;

540 beneficiari direcţi ai activităţilor de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local;

10 locuri de muncă permanente create sau menţinute;

14 locuri de muncă temporare create;

Perioada de implementare

2012-2014

 

 

Nr. de proiecte estimate

Cost mediu estimat / proiect

Contribuţie POP / proiect – valoare medie

Estimarea costului total pe măsură

Contribuţia POP – măsură

Contribuţia privată

12

70.556

63.333

846.667

760.000

86.667

din care:

 

 

 

 

 

3

50.000

50.000

150.000

150.000

0

4

86.667

65.000

346.667

260.000

86.667

5

70.000

70.000

350.000

350.000

0

 

Masuri Eligibile

b1

Obiective

b2

Plan de activitati

b3

Componenta teritoriului

b4

Copyright © 2024 FLAG Galati. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.