Puncte tari

Puncte slabe

  • Tendinţa de scădere a numărului de şomeri din Zona Pescărească pe durata ultimului an: de la 2.201 şomeri în februarie 2010 la 1.862 şomeri în februarie 2011;
  • Diversitatea activităţilor industriale (în special prelucrare) desfăşurate în cadrul zonei;
  • Tradiţia industrială a localităţilor componente ale Zonei Pescăreşti;
  • Numărul mare de unităţi economice care desfăşoară activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (în special activităţi de management şi de consultanţă în management şi activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică);
  • Forţa de muncă ieftină;
  • Exploatarea de argile, nisipuri şi pietrişuri în municipiul Galaţi, resurse importante pentru industria materialelor de construcţie;
  • Existenţa resurselor necesare (naturale şi umane) pentru dezvoltarea sectorului piscicol;

 

 

 

  • Existenţa unor localităţi componente în cadrul cărora numărul şomerilor a avut un trend ascendent în februarie 2011 faţă de februarie 2010: comuna Oancea (+3,6%), comuna Vlădeşti (+12,5%), comuna Cavadineşti (+56,7%);
  • Concentrarea unităţilor economice din Zona Pescărească Lunca Prutului Inferior – Dunărea Inferioară Mila 76 în Municipiul Galaţi în proporţie de circa 50%;
  • Ponderea scăzută a întreprinderilor active din punct de vedere economic din totalul întreprinderilor existente (66,6%);
  • Densitatea scăzută a întreprinderilor; numărul întreprinderilor la 1.000 de locuitori în Zona Pescărească (15,7‰) se situează sub nivelul judeţean (22,7‰), regional (25,9‰) sau naţional (30,2‰);
  • Procentul ridicat de unităţi economice din sectorul comercial (36,9% din totalul întreprinderilor active juridic);
  • Slaba diversitate economică, în special în localităţile rurale din Zona Pescărească;
  • Concentrarea a 96,8% din cifra de afaceri a întreprinderilor active în Municipiul Galaţi;
  • Existenţa unor discrepanţe majore între cifrele medii de afaceri ale întreprinderilor din sectoarele economice ale Zonei Pescăreşti;
  • Productivitatea scăzută a muncii în unele localităţi componente ale Zonei Pescăreşti;
  • Trendul descendent al numărului mediu al salariaţilor în perioada 1991-2009;
  • Fragmentarea crescută a suprafeţelor agricole şi practicarea agriculturii de subzistenţă;
  • Absenţa fondurilor de start pentru demararea afacerilor;
  • Lipsa informaţiei legate de oportunităţile de finanţare existente;

Oportunităţi

Ameninţări

  • Poziţionarea Zonei Pescăreşti Lunca Prutului Inferior – Dunărea Inferioară Mila 76 la intersecţia unor importante rute comerciale;
  • Îmbunătăţirea percepţiei investitorilor străini asupra României, şi implicit asupra Zonei Pescăreşti;
  • Existenţa Universităţii Dunărea de Jos Galaţi care poate furniza forţă de muncă calificată în mai multe domenii: economie, inginerie, arhitectură navală, piscicultură, etc.
  • Cooperarea mediului privat cu autorităţile publice locale, cu instituţiile de învăţământ superior şi centrele de cercetare şi dezvoltare;
  • Existenţa facilităţilor acordate de stat în domeniul agricol şi zootehnic: subvenţii, etc.;
  • Condiţii favorabile de obţinere a produselor ecologice, ce pot fi exportate în condiţii deosebit de avantajoase;
  • Existenţa Planului Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală;
  • Finanţările nerambursabile existente pentru dezvoltarea mediului de afaceri;
  • Programele guvernamentale pentru dezvoltarea economică, lansate de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii;
  • Oferirea de facilităţi investitorilor străini de către autorităţile publice;
  • Desfăşurarea unor campanii de promovare a ecoturismului;
    • Migrarea forţei de muncă în străinătate sau chiar în alte oraşe, în special populaţia din mediul rural;
    • Prelungirea crizei economice mondiale, care a afectat atât unităţile economice din toate domeniile, cât şi puterea de cumpărare a cetăţenilor;
    • Lipsa lichidităţilor poate conduce la falimentarea unităţilor locale active de tip microîntreprinderi şi chiar a celor medii;

 

 

Puncte tari

Puncte slabe

  • Numărul ridicat de obiective incluse pe Lista monumentelor istorice 2004 de la nivel naţional;
  • Existenţa unor vestigii umane ce aparţin încă din Paleoliticul final şi epipaleolitic;
  • Existenţa unui număr ridicat de biserici, dintre care cea mai veche este Biserica Precista, construită în secolul XVII;
  • Menţinerea tradiţiilor locale legate de olărit, ţesături de interior, pescuit, împletituri de răchită, etc.
    • Slaba promovare a obiectivelor culturale în scopul dezvoltării turistice a zonei pescăreşti;
    • Degradarea monumentelor istorice pe fondul lipsei de amenajare a acestora;

Oportunităţi

Ameninţări

  • Posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea monumentelor istorice;
  • Valorificarea economică a produselor meşteşugăreşti realizate în Zona Pescărească;
    • Dezinteresul generaţiilor curente pentru menţinerea tradiţiilor şi obiceiurilor din zonă;

 

Puncte tari

Puncte slabe

  • Reţeaua hidrografică bogată care cuprinde atât ape de suprafaţă (Dunărea, Prutul şi afluenţii lor, lacuri), cât şi ape subterane;
  • Rolul de culoar de migrare a avifaunei şi ihtiofaunei a Zonei Pescăreşti Lunca Prutului Inferior – Dunărea Inferioară Mila 76; numeroase specii de păsări staţionează, se hrănesc şi cuibăresc în zonă;
  • Numeroase specii de păsări identificate în zonă (239 specii), din care 50 care prezintă diverse grade de periclitate şi vulnerabilitate sunt incluse în Cartea Roşie a vertebratelor din România;
  • Existenţa mai multor specii protejate de peşti: Cega, Babuşca, Avat, Beldiţă, Botog, Morunaș, Văduviţa, Sabița, etc.
  • Numărul mare de arii naturale protejate (rezervaţii naturale, arii naturale protejate de interes judeţean, parcuri naturale), cuprinzând 11,1% din suprafaţa Zonei Pescăreşti;
  • Existenţa siturilor Natura 2000: 4 situri de importanţă comunitară şi o arie de protecţie specială;
  • Existenţa hidrocarburilor în comuna Frumuşiţa (ţiţei, gaze asociate cu ţiţei şi gaze libere);
  • Resursele de ape minerale, deşi acestea sunt slab dezvoltate din cauza reliefului de câmpie;
  • În apele subterane potabile şi industriale din zona Frumuşiţa – Galaţi există rezerve omologate în evidenţa naţională de resurse minerale;
  • Solurile preponderent fertile, favorabile pentru dezvoltarea sectorului agricol;
    • Climatul temperat - continental se caracterizează prin veri calde şi uscate şi ierni cu viscole puternice întrerupte frecvent de deplasări de aer cald şi umed de la Sud şi Sud-Vest, care generează topirea zăpezii;
    • Cantitatea redusă de precipitaţii la nivelul Zonei Pescăreşti, fapt care determină existenţa unor restricţii importante, mai ales în afara zonelor de luncă care nu beneficiază de aport suplimentar provenit de la apele subterane;
    • Numărul ridicat de zile în care este prezent fenomenul de ceaţă: circa 100 zile în Lunca Prutului şi 25-40 zile în zonele de interfluviu;
    • Apariţia suhoveiului (vânt uscat şi cald) şi furtunilor de praf;
    • Gradul ridicat de afectare a vegetaţiei pădurilor de inundaţii şi lucrări silvice;

 

Oportunităţi

Ameninţări

  • Accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru îmbunătăţirea factorilor de mediu;
  • Existenţa programelor de finanţare susţinute de Fondul pentru Mediu, precum: programul Rabla, programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, etc.;

 

  • Ritmul haotic al construcţiilor care poate afecta resursele naturale ale Zonei Pescăreşti;
  • Insuficienţa fondurilor europene şi naţionale comparativ cu nevoile existente în profil teritorial (existenţa solicitanţilor care nu beneficiază de finanţări);
  • Apariţia în zonă a unor capacităţi de producţie cu un grad ridicat de poluare asupra atmosferei;
  • Lipsa fondurilor proprii ale administraţiei publice locale şi a mediului de afaceri pentru susţinerea investiţiilor necesare pentru alinierea la standardele europene de mediu, atât în domeniul public, cât şi privat;

 

Puncte tari

Puncte slabe

  • Distribuţia echilibrată a populaţiei din Zona Pescărească pe sexe: 50,1% persoane de sex masculin şi 49,9% persoane de sex feminin;
  • Valoarea superioară a ratei de înlocuire a forţei de muncă (782‰) faţă de nivelul judeţean (684‰), regional (690‰) şi naţional (703‰);

 

 

 

 

  • Densitatea scăzută a populaţiei, în special în anumite localităţi componente precum comuna Cavadineşti (27,8 loc/km2), comuna Oancea (27,7 loc/km2) sau comuna Suceveni (28,6 loc/km2);
  • Trendul descendent al populaţiei în perioada 1990-2010 (-12,6%);
  • Gradul ridicat de îmbătrânire demografică: la 1.000 de tineri revin 1.441 persoane vârstnice;
  • Raportul de dependenţă demografică de la nivelul Zonei Pescăreşti (636‰) este superior celui de la nivel judeţean (512‰), regional (541‰), sau naţional (549‰);
  • Sporul natural negativ al populaţiei, în perioada 1992-2009;
  • Soldul migratoriu negativ, aspect ce contribuie la scăderea populaţiei;

Oportunităţi

Ameninţări

  • Diversificarea economiei locale poate duce creşterea populaţiei stabile;
  • Dezvoltarea unor programe naţionale de susţinere a tinerilor.
    • Criza economică şi lipsa locurilor de muncă poate avea ca efect migrarea populaţiei din Zona Pescărească în alte localităţi sau ţări;
    • Eliminarea ajutoarelor pentru creşterea copilului poate duce la scăderea sporului natural al populaţiei.

Masuri Eligibile

b1

Obiective

b2

Plan de activitati

b3

Componenta teritoriului

b4

Copyright © 2024 FLAG Galati. All Rights Reserved.
Joomla! is Free Software released under the GNU General Public License.