Protecţia resurselor naturale locale depinde în foarte mare măsură de informaţiile detaliate cu privire la starea actuală a acestora şi a stării generale a mediului în care sunt amplasate. Această măsură îşi propune să contribuie la protecţia şi conservarea mediului prin sprijinirea activităţilor didactice şi ştiinţifice de cercetare a mediului natural, cu focalizare pe resursele piscicole. Un avantaj deosebit al Zonei Pescăreşti din judeţul Galaţi constă în existenţa unităţilor locale de cercetare şi învăţământ superior de renume (Universitatea Dunărea de Jos, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică şi Acvacultură – singurul de acest gen din ţară).

Măsura propune şi activităţi de educare şi conştientizare a publicului faţă de importanţa protecţiei mediului, dar şi activităţi propriu- zise de protecţie, conservare şi îmbunătăţire a condiţiilor de mediu.

Pe lângă resursele naturale, o importanţă deosebită pentru dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti o are patrimoniul cultural şi etnografic al comunităţilor locale, cel care conferă identitatea şi personalitatea comunităţilor locale. În lipsa unor intervenţii rapide de conservare şi promovare a moştenirii materiale şi imateriale a zonei, multe dintre elementele identitare se vor pierde, mai ales în contextul în care persoanele care încă le păstrează sunt, în cea mai mare parte, în vârstă. Soluţia identificată este crearea unui muzeu al zonei pescăreşti care să expună elemente esenţiale ale patrimoniului natural şi antropic al zonei şi care să promoveze cu prioritate caracterul pescăresc al comunităţilor locale.

Din prisma sectorului pescăresc, măsura propune o serie de proiecte-pilot cu scopul de a susţine şi de a promova acvacultura ecologică şi de a asigura, până în 2015, o primă etapă a generalizării practicilor şi standardelor acvaculturii ecologice la nivelul întregii zone.

Tipuri de proiecte

  • Campanii de educare şi conştientizare privind protecţia mediului
  • Promovarea acvaculturii organice
  • Amenajarea unităţilor muzeale şi a expoziţiilor pentru promovarea turistică a patrimoniului material şi imaterial al zonei pescăreşti
  • Restabilirea potenţialului de producţie a speciilor cu valoare comercială ridicată

Proiect strategic: MUZEUL ZONEI PESCĂREŞTI DIN JUDEŢUL GALAŢI

Crearea unui muzeu al zonei pescăreşti şi al activităţilor tradiţionale de pescuit din judeţul Galaţi (şi nu numai) se impune ca reacţie fermă împotriva dispariţiei elementelor materiale şi imateriale care construiesc identitatea comunităţilor pescăreşti locale. Dezvoltarea unei unităţi muzeale dedicate sectorului pescăresc va trebui să unească eforturi ale factorilor locali de dezvoltare de pe diverse planuri şi de la toate nivelurile teritoriale.

Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt comunităţile locale tradiţionale, turiştii zonei şi generaţiile locale viitoare. Pentru aceştia din urmă, muzeul va asigura transmiterea elementelor definitorii ale patrimoniului local tradiţional şi păstrarea identităţii locale a zonei.

Valoarea estimată a proiectului este de 400.000 euro, procentul de finanţare solicitat POP fiind de 100%.

 

 

Fişa măsura 6

 

 

MĂSURA 6. Protecţia şi conservarea patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu

Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei

Obiectivul acestei măsuri este de a conserva patrimoniul material şi imaterial de valori care definesc zona pescărească prin promovarea şi conservarea elementelor culturale şi etnografice ale zonei, prin conservarea şi îmbunătăţirea mediului natural şi prin promovarea caracterului durabil al activităţilor economice.

Măsura contribuie la atingerea obiectivelor:

- O6. Conservarea şi gestionarea durabilă a patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu,

- O7. Protecţia şi reconstrucţia resurselor silvice, cinegetice, acvatice vii și a efectivului piscicol,

- O1. Valorificarea turistică a resurselor legate de pescuit,

- O4. Dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui.

Domeniul de acţiune

Activităţi de educare, informare şi conştientizare a comunităţii locale privind protecţia mediului; activităţi pilot de promovare a acvaculturii organice; activităţi re stabilire a potenţialului de producere a speciilor comerciale.

Complementaritate şi delimitare

PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 322 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale - actualizat iunie 2009

POR DMI 4.3.Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor

POR Axa 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere

POP , Axa 2. Măsura 2.1. Acvacultură, Axa 3. Măsura 3.2. Protecţia şi dezvoltarea faunei şi florei acvatice

Delimitare:

Iniţiativele susţinute de această măsură vor sprijini activităţile de cercetare, educare şi conştientizare în domeniul mediului şi al acţiunilor cu aplicabilitate şi adresabilitate mediului de viaţă al resurselor de pescuit. Unităţile muzeale care vor fi înfiinţate vor avea un caracter local, tradiţional şi vor promova cu prioritate caracterul pescăresc al comunităţilor locale.

Beneficiarii ţintă

Operaţiuni

Tipuri de beneficiari

Campanii de educare şi conştientizare privind protecţia mediului acvatic

Privaţi şi Semi-publici:

- companii, pescari autorizati, ONG, institute de cercetare şi universităţi private;

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

Publici: UAT, instituţiile publice;

Promovarea acvaculturii organice

Privaţi şi Semi-publici:

- companii, pescari autorizati, ONG;

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

Publici: UAT, instituţiile publice, institute de cercetare şi universităţi publice, unităţi de educaţie publice;

Amenajarea unităţilor muzeale şi a expoziţiilor pentru promovarea turistică a patrimoniului material şi imaterial al zonei pescăreşti

Privaţi şi Semi-publici:

- companii, pescari autorizati, ONG;

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

Publici: UAT, instituţiile publice;

Acţiuni de restabilire a potenţialului de producţie a speciilor protejate cu valoare economică ridicată

Privaţi şi Semi-publici:

- companii, pescari autorizati, ONG, institute de cercetare şi universităţi private;

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

Publici: UAT, instituţiile publice;

Criterii orientative de selecţie

Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii:

-          demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică;

-          contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii;

-          cuprinde activităţi cu caracter inovativ;

-          generează locuri de muncă;

-          respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile;

-          managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie;

Tipuri de acţiuni (operaţiuni)

-    Campanii de educare şi conştientizare privind protecţia mediului acvatic;

-    Promovarea acvaculturii organice

-    Campanii de promovare a acvaculturii organice;

-    Amenajarea unităţilor muzeale şi a expoziţiilor pentru promovarea turistică a patrimoniului material şi imaterial al zonei pescăreşti

-    Măsura

-    Amenajarea unităţilor muzeale;

-    Amenajarea expoziţiilor permanente cu valoare turistică şi educativă;

-    Restabilirea potenţialului de producţie a speciilor piscicole de interes comercial

Alocare POP

820.011 euro, 14,07% din valoarea totală solicitată POP

Contribuţie beneficiari (%)

 

Operaţiuni

Tipuri de beneficiari

Grad de cofinanţare

Campanii de educare şi conştientizare privind protecţia mediului acvatic

Privaţi şi Semi-publici:

- IMM, pescari autorizati, ONG, institute de cercetare şi universităţi private;

 

- companii mari;

 

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

 

Publici: UAT, instituţiile publice;

 

20% - proiecte cu contribuţie POP solicitată mai mică de 100.000 Euro

 

70%

 

 

0%

 

 

 

0%

Promovarea acvaculturii organice

Privaţi şi Semi-publici:

- IMM, pescari autorizati, ONG;

 

 

- companii mari;

 

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

 

Publici: UAT, instituţiile publice, institute de cercetare şi universităţi publice, unităţi de educaţie publice;

 

25% - proiecte cu contribuţie POP solicitată mai mică de 100.000 Euro

 

70%

 

0%

 

 

 

 

 

0%

Amenajarea unităţilor muzeale şi a expoziţiilor pentru promovarea turistică a patrimoniului material şi imaterial al zonei pescăreşti

Privaţi şi Semi-publici:

- IMM, pescari autorizati, ONG;

 

 

 

 

 

 - companii mari;

 

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

 

Publici: UAT, instituţiile publice;

40% - proiecte cu contribuţie POP solicitată mai mare de 100.000 Euro

25% - proiecte cu contribuţie POP solicitată mai mică de 100.000 Euro

 

70%

 

0%

 

 

 

0%

Acţiuni de restabilire a potenţialului de producţie a speciilor piscicole cu valoare comercială

Privaţi şi Semi-publici:

- IMM, pescari autorizati, ONG, institute de cercetare şi universităţi private;

 

 - companii mari;

 

- organizaţii profesionale/patronale, organizatii de producatori din domeniul piscicol;

 

Publici: UAT, instituţiile publice;

20% - proiecte cu contribuţie POP solicitată mai mică de 100.000 Euro

 

 

70%

 

 

0%

 

 

 

0%

Rezultate şi beneficii estimate

1.200 beneficiari direcţi ai campaniilor privind protecţia mediului;

8 unităţi economice beneficiare a activităţilor de promovare a acvaculturii organice;

1 muzeu al Zonei Pescăreşti înfiinţat;

2 expoziţii muzeale permanente pentru promovarea specificului pescăresc al zonei înfiinţate;

Perioada de implementare

2012-2015

 

 

Nr. de proiecte estimate

Cost mediu estimat / proiect

Contribuţie POP / proiect – valoare medie

Estimarea costului total pe măsură

Contribuţia POP – măsură

Contribuţia privată – măsură

10

89.801,3

82.001,1

898.013

820.011

78.002

din care:

         

3

11.561

9.915,33

34.683

29.746

4.937

2

100.000

80.000

200.000

160.000

40.000

1

400.000

400.000

400.000

400.000

0

2

50.159

45.000

100.318

90.000

10.318

1

49.279

49.279

49.279

49.279

0

1

113.733

90.986

113.733

90.986

22.747

 

 

OPERATIUNEA 6.1. - Campanii de educare şi conştientizare privind protecţia mediului acvatic

OPERAŢIUNEA 6.2. - Promovarea acvaculturii organice

OPERAŢIUNEA 6.3. - Amenajarea unităţilor muzeale şi a expoziţiilor pentru promovarea turistică a patrimoniului material şi imaterial al zonei pescăreşti

OPERAŢIUNEA 6.4. - Restabilirea potenţialului de producţie a speciilor piscicole de interes comercial

 

 Instructiuni pentru achizitiile publice !!!

 

Masuri Eligibile

b1

Obiective

b2

Plan de activitati

b3

Componenta teritoriului

b4

Copyright © 2024 FLAG Galati. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licența GNU General Public License.