3.3.5. MĂSURA 5. Îmbunătăţirea capacităţii factorului uman de a susţine dezvoltarea durabilă a zonei
MĂSURA 5. Îmbunătăţirea capacităţii factorului uman de a susţine dezvoltarea durabilă a zonei |
|||
Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei |
Obiectivul acestei măsuri este de a dezvolta resursele umane ale teritoriului prin îmbunătăţirea adaptabilităţii forţei de muncă, promovarea antreprenoriatului şi conştientizarea comunităţii cu privire la resursele de care dispune zona.
Măsura contribuie la atingerea obiectivelor: - O2. Dezvoltarea socială şi profesională a membrilor comunităţilor pescăreşti, - O5. Diversificarea economiei locale, - O6. Conservarea şi gestionarea durabilă a patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu. |
||
Domeniul de acţiune |
Activităţi de educare, informare şi conştientizare a comunităţii locale, cu accent pe grupurile vulnerabile şi elevi. |
||
Complementaritate şi delimitare |
Complementaritate: PNDR, Axa I – Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic, Măsura 111 - Formare profesională (training), informare si difuzare de cunoştinţe; Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă POS DRU Axa 5, Măsura 5.2. Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane si ocuparea forţei de munca POP , Axa 3. Măsura 3.1. Acţiuni colective, Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare Delimitare: Măsura se va adresa comunităţilor locale şi va acorda o atenţie sporită grupurilor defavorizate (femei şi tineri), măsurilor educative şi informative adresate elevilor şi activităţilor de pregătire a pescarilor pentru desfăşurarea activităţilor economice suplimentare pescuitului. Activităţile susţinute vor avea un puternic caracter pescăresc. |
||
Beneficiarii ţintă Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
||
Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
||
Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
||
Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
||
Criterii orientative de selecţie |
Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii: - demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică; - contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii; - cuprinde activităţi cu caracter inovativ; - generează locuri de muncă; - respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile; - managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie; |
||
Tipuri de acţiuni (operaţiuni) |
- Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale pentru comunităţile pescăreşti - Promovarea potenţialului de dezvoltare al activităţilor legate de pescuit şi acvacultură; - Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice, în special a celor conexe sectorului pescăresc; - Etc.; - Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale din comunităţile pescăreşti - Cursuri pentru îmbunătăţirea capacităţii resurselor umane din comunităţile pescăreşti de a dezvolta activităţi în sfera pescărească (activităţi turistice cu profil pescăresc, procesarea primară a produselor de pescuit, alte activităţi cu profil piscicol etc); - Campanii de pregătire a profesională a pescarilor pentru îmbunătăţirea abilităţilor profesionale şi pentru desfăşurarea unor activităţi economice conexe pescuitului în perioadele de inactivitate (ex: prohibiţie, iarnă etc.); - Etc; - Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local şi îmbunătăţire a imaginii produselor pescăreşti - Campanii de educare şi conştientizare a copiilor şi tinerilor din zona pescărească privind importanţa resurselor piscicole şi activităţilor legate de pescuit pentru dezvoltarea socio-economică a zonei şi promovarea peştelui ca hrană sănătoasă; - Campanii de promovare a reţetelor gastronomice locale şi tradiţionale; - Etc.; |
||
Alocare POP |
760.000 euro, 13% din valoarea totală solicitată POP |
||
Cofinanţare /contribuţie beneficiari (%) |
|
||
Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
Grad de cofinanţare |
|
Promovarea oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor economice locale |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0%
25% 0% |
|
Cursuri de calificare şi pregătire a resurselor umane locale |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0%
25% 0% |
|
Activităţi de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0%
25% 0% |
|
Rezultate şi beneficii estimate |
180 beneficiari direcţi ai activităţilor de promovare a oportunităţilor de dezvoltare a micilor afaceri în domeniul pescăresc şi în domenii conexe; 50 de beneficiari direcţi ai cursurilor de calificare şi pregătire a resurselor umane locale; 540 beneficiari direcţi ai activităţilor de promovare şi conştientizare a specificului pescăresc local; 10 locuri de muncă permanente create sau menţinute; 14 locuri de muncă temporare create; |
||
Perioada de implementare |
2012-2014 |
||
Nr. de proiecte estimate |
Cost mediu estimat / proiect |
Contribuţie POP / proiect – valoare medie |
Estimarea costului total pe măsură |
Contribuţia POP – măsură |
Contribuţia privată |
12 |
70.556 |
63.333 |
846.667 |
760.000 |
86.667 |
din care: |
|
|
|
|
|
3 |
50.000 |
50.000 |
150.000 |
150.000 |
0 |
4 |
86.667 |
65.000 |
346.667 |
260.000 |
86.667 |
5 |
70.000 |
70.000 |
350.000 |
350.000 |
0 |
MĂSURA 4. Îmbunătăţirea sistemului de valorificare a produselor pescăreşti locale |
|||
Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei |
Obiectivul acestei măsuri este de a îmbunătăţi condiţiile de transport şi comercializare a produselor pescăreşti locale.
Măsura contribuie la atingerea obiectivelor: - O3. Creşterea competitivităţii economice a zonei, - O4. Dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui |
||
Domeniul de acţiune |
Modernizarea mijloacelor de transport a peştelui ale unităţilor economice locale, crearea unei facilităţi zonale de comercializare a produselor din peşte, acţiuni de promovare a produselor pescăreşti; |
||
Complementaritate şi delimitare |
Complementaritate: PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 322 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale - actualizat iunie 2009 POR DMI 4.3.Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor POR Axa 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi POP Axa 2. Măsura 2.3. Prelucrarea şi comercializarea peştelui, Axa 3. Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare Delimitare: Adresabilitatea proiectelor de modernizare a mijloacelor de transport se rezumă la agenţii economici care activează în sectorul pescăresc local. Proiectul strategic de înfiinţare a unei pieţe a peştelui va avea caracter zonal şi se va adresa producătorilor locali de peşte şi produse din peşte şi consumatorilor din zona de influenţă a municipiului Galaţi. |
||
Beneficiarii ţintă Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
||
Modernizarea mijloacelor de transport al peştelui proaspăt şi produselor din peşte |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
||
Promovarea produselor şi serviciilor locale şi tradiţionale legate de pescuit şi acvacultură |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici:IMM, ONG; organizaţii de producători; |
||
Utilizarea inovaţiei şi informaţiei pentru dezvoltarea sectorului pescăresc |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici:IMM, ONG; organizaţii de producători; |
||
Infrastructură pentru comercializarea produselor pescăreşti |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
||
Criterii orientative de selecţie |
Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii: - demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică; - contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii; - cuprinde activităţi cu caracter inovativ; - generează locuri de muncă; - respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile; - managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie; |
||
Tipuri de acţiuni (operaţiuni) |
- Modernizarea mijloacelor de transport al peştelui proaspăt şi produselor din peşte - Achiziţionarea / utilarea / modernizarea autovehiculelor/autoutilitarelor de transport al peştelui viu, al peştelui proaspăt, al produselor congelate etc; - Infrastructură pentru comercializarea produselor pescăreşti - Piaţă de peşte (proiect strategic); - Promovarea produselor şi serviciilor locale legate de pescuit şi acvacultură - Evenimente cu profil pescăresc; - Elaborarea şi implementarea Planurilor individuale de marketing; - Utilizarea inovaţiei şi informaţiei pentru dezvoltarea sectorului pescăresc - Studii pentru prospectarea pieţei; - Analize pentru identificarea oportunităţilor de dezvoltare a produselor şi serviciilor locale; |
||
Alocare POP |
1.420.000 euro, 24,4% din valoarea totală solicitată POP |
||
Contribuţie beneficiari (%) |
|
||
Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
Grad de cofinanţare |
|
Modernizarea mijloacelor de transport al peştelui proaspăt şi produselor din peşte |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
40% |
|
Promovarea produselor şi serviciilor locale şi tradiţionale legate de pescuit şi acvacultură |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0%
25% 0% |
|
Utilizarea inovaţiei şi informaţiei pentru dezvoltarea sectorului pescăresc |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0% 0%
25% 0% |
|
Infrastructură pentru comercializarea produselor pescăreşti |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
40% |
|
Rezultate şi beneficii estimate |
1 piaţă de peşte; 6 evenimente anuale cu profil pescăresc; 1 plan de marketing al zonei pescăreşti implementat; 2 studii de prospectare a pieţei; 1 analiză pentru identificarea oportunităţilor de dezvoltare ale sectorului pescăresc; 6 autovehicule de transport peşte achiziţionate / utilate / modernizate; 18 locuri de muncă create sau menţinute; 60 de locuri de muncă temporare create; |
||
Perioada de implementare |
2012-2015 |
||
Nr. de proiecte estimate |
Cost mediu estimat / proiect |
Contribuţie POP / proiect – valoare medie |
Estimarea costului total pe măsură |
Contribuţia POP – măsură |
Contribuţia privată |
17 |
114.118 |
83.529 |
1.960.000 |
1.420.000 |
540.000 |
din care: |
|
|
|
|
|
1 |
1.250.000 |
750.000 |
1.250.000 |
750.000 |
500.000 |
6 |
80.000 |
80.000 |
480.000 |
480.000 |
0 |
1 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
2 |
30.000 |
30.000 |
60.000 |
60.000 |
0 |
1 |
20.000 |
20.000 |
20.000 |
20.000 |
0 |
6 |
16.667 |
10.000 |
100.000 |
60.000 |
40.000 |
MĂSURA 3. Dezvoltarea activităţilor tradiţionale de pescuit şi procesare a peştelui |
|||
Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei |
Obiectivul acestei măsuri este de a îmbunătăţi condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice ale pescarilor autorizaţi şi de a sprijini procesarea primară, în mod tradiţional, a produselor pescăreşti.
Măsura contribuie la atingerea obiectivelor: - O1. Valorificarea turistică a resurselor legate de pescuit, - O4. Dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui, - O5. Diversificarea economiei locale, - O6. Conservarea şi gestionarea durabilă a patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu. |
||
Domeniul de acţiune |
Îmbunătăţirea accesibilităţii zonelor de pescuit, amenajarea punctelor de colectare şi depozitare temporară a peştelui, amenajarea punctelor de acostare a bărcilor comerciale, îmbunătăţirea serviciilor tehnice specifice pescuitului comercial. Toate obiectivele vor facilita şi desfăşurarea activităţilor turistice. |
||
Complementaritate şi delimitare |
Complementaritate: PNDR, Axa I – Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic, Măsura 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii; PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi POP, Axa 2, Măsura 2.2 „Pescuitul în apele interioare”, Măsura 2.3. „Prelucrarea şi comercializarea peştelui” Delimitare: Adresabilitatea proiectelor vizează pescarii profesionişti înregistraţi în evidenţele AMPA şi agenţii economici care activează în sectorul pescăresc local. Unităţile de procesare tradiţională a peştelui şi atelierele meşteşugăreşti vor avea adresabilitate locală, principalii beneficiari fiind pescarii din zona pescărească. |
||
Beneficiarii ţintă Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
||
Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii pescarilor profesionişti |
Privaţi: pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
||
Dezvoltarea unităţilor de procesare tradiţională a peştelui (inclusiv artizanat alimentar) |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
||
Criterii orientative de selecţie |
Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii: - demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică; - contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii; - cuprinde activităţi cu caracter inovativ; - generează locuri de muncă; - respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile; - managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie; |
||
Tipuri de acţiuni (operaţiuni) |
- Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii pescarilor profesionişti - Amplasarea de pontoane (inclusiv pontoane-dormitor) pentru acostarea bărcilor în zonele de colectare şi/sau acostare; - Amenajarea unor adăposturi pentru pescari, în zonele de colectare; - Amenajarea unor puncte de primă vânzare a peştelui, în apropierea zonelor de colectare; - Amenajarea infrastructurii pentru colectarea, condiţionarea şi depozitarea temporară a peştelui; - Amenajarea de ateliere de confecţionare şi reparaţii pentru ambarcaţiuni, unelte pescărești etc.; - Etc; - Dezvoltarea unităţilor de procesare tradiţională a peştelui (inclusiv artizanat alimentar) - Unităţi dotate pentru prelucrarea primară a peştelui (eviscerare, sărare, afumare, etc.); - Unităţi dotate cu echipament pentru condiţionare / conservare (refrigerare, congelare); - Unităţi de artizanat alimentar; - Etc; |
||
Alocare POP |
375.000 euro, 6,4% din valoarea totală solicitată POP |
||
Cofinanţare /contribuţie beneficiari (%) |
|
||
Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
Grad de cofinanţare |
|
Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii pescarilor profesionişti |
Privaţi: pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
25% |
|
Dezvoltarea unităţilor de procesare tradiţională a peştelui (inclusiv artizanat alimentar) |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii, pescari autorizaţi, asociaţii de pescari, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
25% |
|
Rezultate şi beneficii estimate |
2 zone de colectare amenajate; 2 unităţi de depozitare temporară amenajate; 2 pontoane de acostare amplasate/realizate; 1 atelier de reparaţii înfiinţate; 2 unităţi de procesare tradiţională a peştelui înfiinţate; 18 de locuri de muncă create sau menţinute; |
||
Perioada de implementare |
2012-2015 |
||
Nr. de proiecte estimate |
Cost mediu estimat / proiect |
Contribuţie POP / proiect – valoare medie |
Estimarea costului total pe măsură |
Contribuţia POP – măsură |
Contribuţia privată |
9 |
55.556 |
41.667 |
500.000 |
375.000 |
125.000 |
din care: |
|
|
|
|
|
2 |
106.667 |
80.000 |
213.333 |
160.000 |
53.333 |
2 |
46.667 |
35.000 |
93.333 |
70.000 |
23.333 |
2 |
66.667 |
50.000 |
133.333 |
100.000 |
33.333 |
1 |
20.000 |
15.000 |
20.000 |
15.000 |
5.000 |
2 |
20.000 |
15.000 |
40.000 |
30.000 |
10.000 |
MĂSURA 2. Generarea de valoare adăugată produselor şi serviciilor locale de pescuit şi acvacultură |
|||
Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare – miza intervenţiei |
Obiectivul acestei măsuri este de a sprijini competivitatea mediului economic local din sectorul pescăresc prin susţinerea produselor şi serviciilor locale cu valoare adăugată ridicată. Măsura contribuie la atingerea obiectivelor: - O3. Creşterea competitivităţii economice a zonei, - O4. Dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui. |
||
Domeniul de acţiune |
Îmbunătăţirea calităţii şi a promovării produselor şi serviciilor, eficientizarea proceselor de producţie şi a sistemelor de distribuţie. |
||
Complementaritate şi delimitare |
Complementaritate: POR DMI 4.3. Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 312 Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi PNDR, Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic, Măsura 123 Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere POS CCE Axa 1 – Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie POP Axa 2. Măsura 2.3. Prelucrarea şi comercializarea peştelui, Axa 3. Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare Delimitare: Beneficiarii măsurii vor fi strict unităţi din sectorul pescăresc. Măsura va finanţa doar proiecte de dezvoltare prin creşterea valorii adăugate a produselor, în special datorită creşterii calităţii şi a îmbunătăţirii proceselor de producţie axate pe produse locale şi tradiţionale. |
||
Beneficiarii ţintă Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
||
Certificarea calităţii produselor şi serviciilor locale din sectorul pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG, asociaţii de producători din domeniul piscicol; |
||
Adoptarea metodelor inovative de producţie în domeniul pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
||
Criterii orientative de selecţie |
Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii: - demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică; - contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii; - cuprinde activităţi cu caracter inovativ; - generează valoare adăugată produselor locale; - generează locuri de muncă; - respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile; - managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie; |
||
Tipuri de acţiuni (operaţiuni) |
- Certificarea calităţii produselor şi serviciilor locale din sectorul pescăresc - Sprijin pentru micii producători pentru obţinerea certificărilor sistemelor de management de mediu şi al siguranţei alimentelor; - Standard local de etichetare a produselor; - Adoptarea metodelor inovative de producţie în domeniul pescăresc - Implementarea metodelor inovative în dezvoltarea serviciilor şi produselor locale şi tradiţionale; - Achiziţionarea de tehnologii şi metode de producţie inovatoare; |
||
Alocare POP |
286.000 euro, 4,9% din valoarea totală solicitată POP
|
||
Contribuţie beneficiari (%) |
|
||
Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
Grad de cofinanţare |
|
Certificarea calităţii produselor şi serviciilor locale din sectorul pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG asociaţii de producători din domeniul piscicol |
25% 0% |
|
Adoptarea metodelor inovative de producţie în domeniul pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
25% |
|
Rezultate şi beneficii estimate |
4 certificări ale sistemelor de management de mediu şi al siguranţei alimentelor obţinute de unităţile economice din sectorul pescăresc; 1 standard local de etichetare; 4 metode inovative implementate la nivel local; 10 locuri de muncă permanente create sau menţinute; 10 de locuri de muncă temporare create; |
||
Perioada de implementare |
2012-2015 |
||
Nr. de proiecte estimate |
Cost mediu estimat / proiect |
Contribuţie POP / proiect – valoare medie |
Estimarea costului total pe măsură |
Contribuţia POP – măsură |
Contribuţia privată |
9 |
39.778 |
31.778 |
358.000 |
286.000 |
72.000 |
din care: |
|
|
|
|
|
4 |
5.333 |
4.000 |
21.333 |
16.000 |
5.333 |
1 |
70.000 |
70.000 |
70.000 |
70.000 |
0 |
4 |
66.667 |
50.000 |
266.667 |
200.000 |
66.667 |
MĂSURA 1. Dezvoltarea infrastructurii pentru eco-turism şi agrement cu profil piscicol |
||
Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare |
Obiectivul acestei măsuri este crearea infrastructurii necesare pentru practicarea ecoturismului şi agrementului, în scopul valorificării turistice a resurselor locale legate de sectorul piscicol. Măsura contribuie la atingerea obiectivelor: - O1. Valorificarea turistică a resurselor legate de pescuit, - O5. Diversificarea economiei locale, - O6. Conservarea şi gestionarea durabilă a patrimoniului de mediu; |
|
Domeniul de acţiune |
Amenajarea în scop turistic şi de agrement a acumulărilor de apă şi a zonelor limitrofe acumulărilor de apă şi apelor curgătoare, inclusiv a pescăriilor de mici dimensiuni |
|
Complementaritate şi delimitare |
Complementaritate: PNDR, Axa III – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 313 Încurajarea activităţilor turistice POP Axa 2. Măsura 2.1. Acvacultură, Axa 3. Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi pieţe şi campanii de promovare Delimitare: Măsura va finanţa doar proiectele care utilizează tehnici şi materiale prietenoase mediului şi tradiţionale şi demonstrează caracterul pescăresc şi tradițional al serviciilor turistice şi de agrement care vor fi dezvoltate ca urmare a investiţiilor vizate de proiect. |
|
Beneficiarii ţintă Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
|
Amenajarea de baze pentru ecoturism şi/sau agrement |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
|
Amenajarea de trasee turistice tematice |
Publici: administraţiile publice, instituţiile publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
|
Amenajarea în scop turistic a unităţilor de acvacultură şi/sau procesare |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
|
Amenajarea unităţilor turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică cu profil pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
|
Criterii orientative de selecţie |
Proiectul îndeplineşte următoarele condiţii: - demonstrează viabilitate tehnică, financiară şi economică; - contribuie la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii; - cuprinde activităţi cu caracter inovativ; - generează locuri de muncă; - respectă principiile egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile; - managerul de proiect are sub 40 de ani şi/sau este femeie; |
|
Tipuri de acţiuni (operaţiuni) |
- Amenajarea de baze pentru ecoturism şi/sau agrement cu specific pescăresc - lucrări de amenajare a infrastructurii specifice destinate agrementului şi activităţilor turistice cu profil pescăresc din cadrul bazelor; - amplasarea de foişoare de observaţie şi fotografiere în cadrul bazelor amenajate; - amplasarea de refugii şi adăposturi amenajate în stil tradiţional pescăresc pentru turişti în zone de belvedere sau în alte zone de interes pentru activităţile de agrement (ex: în apropierea punctelor de îmbarcare, a pontoanelor etc.); - achiziţionarea de ambarcaţiuni pentru agrement; - amenajarea infrastructurii de acces din incintele bazelor; - amenajarea zonelor de popas şi camping; - amenajarea de pontoane de agrement; - etc.; - Amenajarea de trasee turistice tematice cu profil pescăresc - montarea de marcaje turistice; - panouri informative şi de promovare; - puncte de informare turistică; - realizarea materiale de promovare; - etc.; - Modernizarea unităţilor de acvacultură şi/sau procesare pentru activităţi de turism piscicol - delimitarea şi amenajarea zonelor pentru activitate turistică; - achiziţionarea de echipamente şi instalaţii pentru activităţi pescăreşti demonstrative, cu scop turistic; - amenajări pentru gestionarea peisajului şi a elementelor tradiţionale legate de activitatea de pescuit din interiorul unităţilor; - amenajarea de puncte de vânzare directă în interiorul unităţilor; - instruirea personalului pentru primirea şi ghidarea turiştilor; - etc.; - Amenajarea unităţilor turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică cu profil pescăresc din zona pescărească (reabilitarea unor clădiri existente) - amenajarea în scop turistic a caselor tradiţionale pescăreşti; - amenajarea unităţilor turistice existente pentru practicarea turismului piscicol, în zona pescărească; - reabilitarea unor clădiri existente şi includerea în activitatea turistică cu profil piscicol; - etc.; |
|
Alocare POP |
1.820.000 euro, 31,2% din valoarea totală solicitată POP |
|
Contribuţie beneficiari (%) |
|
|
Operaţiuni |
Tipuri de beneficiari |
Grad de cofinanţare |
Amenajarea de baze pentru ecoturism şi/sau agrement |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
40% |
Amenajarea de trasee turistice tematice |
Publici: APL, instituţii publice locale; Privaţi şi Semi-publici: IMM, ONG; organizaţii de producători; |
0%
25% 0% |
Amenajarea în scop turistic a unităţilor de acvacultură şi/sau procesare |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
25% |
Amenajarea unităţilor turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică cu profil pescăresc |
Privaţi: IMM, ONG cu activitate economică în domeniul pescuitului şi acvaculturii; |
25% |
Rezultate şi beneficii estimate |
5 baze de ecoturism şi agrement cu profil pescăresc amenajate; 2 unităţi de acvacultură şi/sau procesare modernizate cu facilităţi pentru turism piscicol; 2 unităţi de cazare cu funcţiuni turistice cu specific pescăresc amenajate; 6 unităţi de alimentaţie publică cu specific pescăresc amenajate; 2 trasee tematice amenajate; 26 locuri de muncă nou create şi/sau menţinute; |
|
Perioada de implementare |
2012-2015 |
Nr. de proiecte estimate |
Cost mediu estimat / proiect |
Contribuţie POP / proiect – valoare medie |
Estimarea costului total pe măsură |
Contribuţia POP – măsură |
Contribuţia privată |
17 |
171.373 |
107.059 |
2.913.333 |
1.820.000 |
1.093.333 |
din care: |
|
|
|
|
|
4 |
500.000 |
300.000 |
2.000.000 |
1.200.000 |
800.000 |
1 |
500.000 |
300.000 |
500.000 |
300.000 |
200.000 |
2 |
40.000 |
30.000 |
80.000 |
60.000 |
20.000 |
2 |
46.667 |
35.000 |
93.333 |
70.000 |
23.333 |
6 |
33.333 |
25.000 |
200.000 |
150.000 |
50.000 |
2 |
20.000 |
20.000 |
40.000 |
40.000 |
0 |